Von Ethnolog:innen wird heute erwartet, dass sie sich zu aktuellen sozialen Problemen und Debatten positionieren. Dieser Reader bietet erstmals einen Überblick über die vielfältigen Praktiken, Formate und Ansätze, mit denen das Vorhaben der »Public Anthropology« an Instituten der ethnologischen Fächer in Deutschland heute umgesetzt wird. In fünf Sektionen – Öffentlichkeiten, Kollaborationen, Positionierungen, Transformationen und Vermittlung – diskutieren Autor:innen verschiedener Karrierestufen praxisnahe Beispiele für öffentlich-ethnologisches Arbeiten. Sie machen sowohl die wissenschaftlichen und gesellschaftlichen Zugewinne der Public Anthropology als auch die damit verbundenen Herausforderungen sichtbar. Mit seinen fundierten konzeptuellen Rahmungen vermittelt der Reader Studierenden und Forschenden der ethnologischen Fächer wertvolles Hintergrundwissen zu (inter)nationalen Debatten im Feld der Public Anthropology. Gleichzeitig stellt er wichtige Ressourcen für das praktische Arbeiten in diesem Bereich bereit. Damit bietet er auch Anregungen für Wissenschaftler:innen und Studierende benachbarter Disziplinen ebenso wie gesellschaftliche Akteur:innen, die Interesse an Public Science haben.
Together with Judith Albrecht, Ignacio Farías, Andrew Gilbert, Carla J. Maier and Nasima Selim we publish a manifesto for multimodal work in Public Anthropology:
Multimodales Arbeiten in der Public Anthropology – A Map of Interventions und kein Territorium. Ein Manifest
Judith Albrecht, Tomás Criado, Ignacio Farías, Andrew Gilbert, Carla J. Maier & Nasima Selim
Abstract: Das Manifest betont das transformative Potenzial multimodaler Forschung in der Public An thro po logy und fordert eine institutionalisierte Evaluierung multimodaler Projekte. Multimodale Arbeiten wie Filme, Games, Graphic Novels und Ausstellungen ermöglichen durch ihre multisensorischen und kollaborativen Ansätz vielschichtigere Zugänge zu komplexen gesellschaftlichen und kulturellen Zusammenhängen als rein textbasierte Arbeiten. Das Manifest präsentiert Ergebnisse des Forschungsprojekts »Multimodal Appreciation«, darunter ein Toolkit zur Bewertung multimodaler Projekte. Anstatt sich als eine weitere Subdisziplin zu positionieren, wird multimodales Arbeiten in der Public An thro po logy als grundlegende Haltung gesehen, die Theorie, Praxis und gesellschaftliche Relevanz mit der Entwicklung neuer Evaluationskriterien und -praktiken, Publikationsformate und Öffentlichkeiten konsequent zusammendenkt.
Keywords: Multimodal; Evaluation; multisensorisch; multimedial; kollaborativ; Public Anthropology
Entrevista del día 26/05/2025 en la CADENA COPE – MIGDIA A COPE CATALUNYA i ANDORRA
Ja està en marxa el pla de Barcelona per ampliar espais d’ombra a la ciutat. L’objectiu és plantar més de 9.000 arbres el 2026 i també instal·lar 194 estructures i tendals per mitigar el sol i la calor. És una iniciativa que s’emmarca dins del Pla Clima, pensat per atenuar els efectes del canvi climàtic a la ciutat. Però hi ha una diferència clau en dècades anteriors, l’urbanisme a les ciutats es feia per potenciar el sòl i les activitats que necessiten espai i ara, en canvi, guanyar ombra és el principal objectiu. Però com es poden adaptar les ciutats a aquesta nova realitat des del punt de vista urbanístic, arquitectònic i també social? Entrevistem Tomás Criado, investigador del grup CareNet de la UOC.
Ahir vaig tenir l’oportunitat de debatre a Bàsics de Betevé amb la Sònia Hernández-Montaño – coordinadora d’arquitectura i salut del Col·legi d’Arquitectes de Catalunya – sobre els reptes urbans de la calor extrema i com reaprendre a viure a les ciutats d’avui posant l’ombra al centre
***
Barcelona té prou ombra? “Durant 200 anys l’urbanisme europeu s’ha obert al sol, ara és un problema”
Analitzem al ‘bàsics’ com es poden adaptar les ciutats a aquesta nova realitat des dels punts de vista urbanístic, arquitectònic i social
En marxa el pla de Barcelona per ampliar els espais d’ombra a la ciutat. L’objectiu és plantar més de 9.000 arbres d’ara al 2026 i també instal·lar 194 estructures i tendals per mitigar el sol i la calor. Es tracta d’una iniciativa que s’emmarca dins el Pla clima, pensat per atenuar els efectes del canvi climàtic a la ciutat.
Com es poden adaptar les ciutats a aquesta nova realitat des dels punts de vista urbanístic, arquitectònic i social? En una entrevista al bàsicsSònia Hernández-Montaño, coordinadora d’arquitectura i salut del Col·legi d’Arquitectes de Catalunya, considera que els tendals són infraestructures d’emergència però que “a llarg termini s’ha d’anar a la implementació de verd per tot l’avantatge que té i no només la generació d’ombra”.
L’investigador del grup CareNet de la UOC, Tomàs Criado, alerta que “estem en un moment d’emergència o fins i tot mutació climàtica”. Recorda que “en els darrers 200 anys l’urbanisme europeu s’ha obert cap al sol i ara ens trobem amb un problema. Hem de canviar la manera de com ser un habitant urbà”.
Per Criado, les ombres a més de protegir del sol i la calor, “fan la ciutat més inclusiva, sota l’ombra hi ha infants, gent gran…”. Per l’investigador, aquestes persones “haurien de reclamar la seva sobirania de les ombres i generar les que cadascú necessiti”.
Què fan altres ciutats per mitigar els efectes del canvi climàtic?
Altres ciutats del món també es preparen per a les altes temperatures, la calor i el sol i, més enllà dels arbres, proposen solucions per mitigar els efectes de l’escalfament. Alguns exemples els trobem a Sevilla i Màlaga, amb tendals als carrers, les illes de frescor de París, un joc d’ombres a Phoenix, vaporitzadors als carrers de Tòquio, el túnel de paraigües de Doha i les dunes i un oasi urbà a Abu Dhabi.
The book features the work of many researchers who have been for a very long time a great inspiration to think of care and care practices in STS and beyond. As the editors position the book, this is:
An original essay collection that explores the generative dimensions of fragility, which can help reveal new life-affirming politics and ethics.
At a time when it may be easy to fall into a defeatist melancholia, if not outright pessimism, fragility offers an opportunity for a different kind of world-making. In Fragilities, Fernando Domínguez Rubio, Jérôme Denis, and David Pontille argue that we need to pay attention to the moments when the bodies, things, and worlds we inhabit begin to crack and reveal their fragility; it is in these instabilities that we can gain precious access to alternative ways of being. The essays in this collection explore how the work of care, maintenance, and repair compose with, rather than struggle against, fragilities.
Fragility forces us to reckon with the precariousness and contingency of life and to use this reckoning as a starting point to build and nurture life-affirming politics and ethics. The book explores fragility in four categories—bodies, environments, labor, and politics—and proposes to consider in each situation what/who is rendered visible, what/who is made absent, what is considered normal, and what is deemed strong and stable versus what is deemed fragile. The volume includes a strong line-up of leading and emerging scholars from a wide array of disciplines, including anthropology, social studies of science, disabilities studies, and sociology.
As the editors powerfully discuss in the conclusions, ‘fragility’ might operate less as a closed analytic and more as a ‘sensitising device’, a provocation of whose effects we need to take care of when deploying it in our analyses:
“No object or living being is fragile in itself. What matters is when, why, and by whom it is considered and treated as fragile: through which mode of attention, by which gestures and instruments, according to which collectives, in which situation, and among which interdependencies.” (p. 253)
“Resisting reductionism and cultivating discomfort are two crucial perceptual, affective, and conceptual operations that thinking with fragility helps to carry out. Thus, as a situated, relational, and ambiguous concept, fragility allows us to “stay with the trouble” …It is as much sensitizing and provocative as it is troubling. This dimension of what fragility does is particularly important when the concept is associated with repair, maintenance, and care, as it is in this collection. There is, indeed, a serious risk of romanticizing these practices as if they were intrinsically good and fair … care needs to be unsettled in order to escape reification and conservatism” (p.259)
“As troubling as it may be, thinking with fragility does not lead to paralysis or infinite oscillations. On the contrary, it unfolds the present and its openness and allows us to connect aspects of the past with possible futures that call for action.” (p.260)
***
The book has just appeared not just as a paperback but, as a fully open access e-book, downloadable here.
Thanks for putting this together Fernando, Jerôme and David, what a treat!
***
Our contribution, written at the height of the pandemic, reflected on our fieldwork projects: Vincent’s on MOS@N, a mobile health (mHealth) initiative implemented in Nouna, rural Burkina Faso, and myself’s on the do- it- yourself (DIY) collective En torno a la silla in Barcelona, Spain. Here you have it.
Care in Fragments: Ecologies of Support Beyond Repair
Writing almost two years into a global pandemic response gone wild (ripe with vaccine colonialism, securitarian nationalism, and blatantly unequal exposure to the virus), with public infrastructures in shambles, amid the splintering effects of decades of neoliberal policies and centuries- long settler and white supremacist vio lence, it seems pretty safe to suggest that care is falling to pieces. Care, a series of practices by which life is supported and made to thrive, is in fragments. When dealing with such a state of affairs, care thinking can become complicit with a tendency to subsume care, and indeed the organization of collective life, under a project of repair understood narrowly as a mere recovery of lost function.
But what if taking care beyond repair entailed attending to fragmented lives without any hope of return to a lost unity or to a retrieved “normality”? Even in fragments, care demands to be defended— perhaps, even, especially in fragments. The often disempowering or weakening effects of fragmentation are well documented. In this chapter, however, we examine how fragmentation may also give rise to, intensify, and pluralize the relations that hold and support lives— precariously composing what we call “ecologies of support”. By exploring fragments and their afterlives, we aim to contribute to thinking about fragility not merely in the negative form of a loss, as the notions of ruins, degradation, or decay tend to pose. Rather than drawing from the reparative and restorative approaches that often haunt maintenance and repair studies, this chapter focuses on the endurance of fragments and how they may multiply and unfold in unexpected ways.
[ES] El urbanismo de la modernidad puso al Sol en el centro. Pero los peligros de su exposición excesiva, agravados por la crisis climática, exigen repensar la arquitectura y el espacio público desde la sombra.
[CAT] L’urbanisme de la modernitat va posar el Sol al centre. Però els perills d’exposar-s’hi excessivament, agreujats per la crisi climàtica, imposen repensar l’arquitectura i l’espai públic des de l’ombra.
[EN] The urban architecture of modernity placed the Sun centre stage. But the dangers of over-exposure to the Sun’s rays, aggravated by the climate crisis, are forcing us to rethink public spaces and architecture from the perspective of shade.
Miruna Ioana Voiculescu and the team of the Romanian platform of public anthropology Antropedia have gifted me with this wonderful summary in Romanian of the attempts at prototyping a Department of Umbrology – a presentation given in the most recent EASA – as part of their Anthropologie cu impact series.
Thank you all for this wonderful initiative and the beautiful rendition of our work!
Peisaje umbroase: prototipuri pentru un departament de umbrologie
This article is part of Antropedia’s project “Local Knowledge, Global Trends – 100 Perspectives from Antropology”, co-financed by the Administration of the National Cultural Fund (Romania). Narrative poster illustrated by Teodora Predescu, ArtiVistory Collective.
**
Vorbim despre antropologie aplicată atunci când o cercetare are, pe lângă obiectivul înțelegerii și explicării unui context social, și misiunea de a găsi soluții pentru problemele cu care se confruntă grupurile studiate. Din Barcelona vine exemplul unui antropolog implicat într-un proiect de urbanism, care sprijină primăria în dezvoltarea unor prototipuri de umbrare. La Berlin, într-o cercetare doctorală despre afect și reprezentare a migrației/migranților a fost integrat un atelier în care migranții queer au realizat fanzine și au descoperit astfel o arenă pentru exersarea activismului. Proiectele de antropologie aplicată capătă amploare pe măsură din ce tot mai mulți cercetători încep să-și pună întrebarea: cum pot antropologii să aibă un impact în „lumea reală”, din afara mediului academic?
Peisaje umbroase: prototipuri pentru un departament de umbrologie
Fără soare nu ar exista viață pe pământ, dar ce se întâmplă când soarele ne face rău sau chiar ne pune viața în pericol în condiții de caniculă extremă? Aceasta este întrebarea de la care pornește cercetătorul Tomás Criado, afiliat la OUC (Universitat Oberta de Catalunya), în prezentarea sa „Peisaje umbroase: prototipuri pentru un departament de umbrologie”, concentrându-se pe lecțiile învățate din experiența sa cu primăria din Barcelona. În ultima perioadă, accelerarea schimbărilor climatice a scos în evidență vulnerabilitatea deosebită a orașelor cu populațiile lor foarte mari și infrastructurile complexe dificil de adaptat la noile condiții și, prin urmare, nevoia urgentă de a găsi soluții. Unul dintre primele lucruri pe care am fost obligați să le reconsiderăm este relația cu mișcarea soarelui pe cer și, implicit, să redescoperim umbra în forme și practici mai vechi sau mai noi. Și odată cu noi, administrațiile locale și proiectanții de toate felurile au fost obligați să facă loc umbrei și umbririi în discursurile și acțiunile lor. Tot mai mult calitatea de a fi locuibil a unui oraș depinde de protecția pe care o oferă de efectele nocive ale soarelui, astfel că modesta umbră devine o resursă publică.
În Barcelona, verile excesiv de toride ale ultimilor ani, în combinație cu umezeala, au contribuit la disconfortul tot mai accentuat al locuitorilor, iar, din perspectiva grijii pentru cetățenii lor, combaterea caniculei extreme a devenit o prioritate pentru autorități. Astfel, primăria Barcelonei a produs un ambițios „plan al umbrei”, parte din Planul climatic 2018-2030 care cuprinde o gamă foarte diversă de măsuri de la intervenții în spațiile publice, refugii climatice, infrastructuri verzi, infrastructuri pentru umbră, itinerarii bioclimatice, până la încercări de decarbonizare a răcirii clădirilor, finanțarea soluțiilor bazate pe pompe de căldură, având în vedere mai ales sărăcia energetică.
Sub umbrela generoasă a acestui plan, Departamentul pentru schimbare climatică și sustenabilitate din cadrul primăriei Barcelonei, în colaborare cu BIT Habitat Foundation, a inițiat un proiect de ecologie urbană pentru a identifica soluții de umbrire adaptate orașului catalan. Trei consorții alcătuite din birouri de arhitectură, dar și cooperative ale arhitecților, cooperative sociale, lucrători în lemn și furnizori de sere agricole au primit 100.000 de euro pentru a produce un prototip de „umbrar” care să fie instalat într-un spațiu public unde plantarea copacilor nu e posibilă și a cărui eficiență să fie monitorizată. Deocamdată există trei prototipuri (În umbra mozaicului (trencadís); Marea de umbre; Oază. Umbră pentru toți) care, începând cu 29 septembrie 2024, vor fi testate timp de patru luni în oraș (se pot vedea aici: https://www.barcelona.cat/infobarcelona/en/tema/urban-planning-and-infrastructures/the-bit-habitat-challenge-prototypes-are-now-starting-to-provide-shade-2_1424415.html).
Autorul prezentării a ajuns să fie implicat în proiectul de urbanism al municipalității după ce inițial și-a propus să facă o etnografie a acestei etape a „planului umbrei”, asistând doar la întâlnirile tehnice dintre realizatorii prototipurilor și diverșii specialiști urbaniști ai primăriei. Pe măsură ce ședințele se apropiau de final însă, cercetătorul a oferit gratuit consultanță privind „monitorizarea socială” a prototipurilor, uitându-se în special la felul în care oamenii le folosesc efectiv, dar și la cum cei implicați în realizarea lor înțeleg dimensiunea socială și climatică a proiectului și urmărind procedura internă prin care, pe baza prototipurilor, municipalitatea planifică licitații viitoare.
Din această postură, autorul s-a confruntat cu limitările sancțiunilor și ale soluționismului (ideea că tehnologia poate rezolva toate problemele) și, mai ales, cu neajunsurile evaluării impactului social după implementare. Inspirați de o povestire de Tim Horvath („The Discipline of Shadows”), împreună cu etnograful urban columbian Santiago Orrego, care lucrează în Berlin, au avut ideea creării unui departament de umbrologie, o disciplină dedicată studiului vieții urbane a umbrelor, dar și al intervențiilor în spațiul urban după modelul Los Angeles Urban Rangers (http://www.laurbanrangers.org/site/). Acesta este un grup de activiști urbani care oferă drumeții și plimbări cu ghid dintr-o perspectivă critică, cercetând și încurajând explorări alternative ale relației cu mediul urban din Los Angeles. Cei doi cercetători și-au imaginat și organigrama unui astfel de departament de umbrologie din cadrul unei primării: un topograf al umbrelor, un cercetător-creator de umbre, un cartograf al luminii soarelui și un analist al rezilienței umbrei comunitare.
Mai departe, în cadrul proiectului său etnografic, s-a conturat ideea unui prim atelier de cinci zile, The City of Shades (Orașul umbrelor) ținut în iunie 2024, la Barcelona, la care au participat 15 specialiști, dar și studenți din științe sociale, arhitectură etc. și care și-a propus să testeze soluțiile birocratice printr-o serie de plimbări cu ghid, inclusiv vizite în locurile în care urmau să fie construite prototipurile de umbrare ale primăriei. În timpul unei astfel de vizite, când grupul încerca să descrie diferența dintre umbra privată oferită de copertinele barurilor sau cafenelelor și spațiile publice însorite, un participant și-a exprimat intuiția că „umbra nu e un spațiu, e o regiune”. Astfel, explică autorul prezentării, umbra nu mai este un spațiu măsurabil, un ansamblu de module și forme, ci un teritoriu traversat de relații de putere, fluxuri de circulație și de cunoaștere, care poate fi și este disputat de diferiții actori. Toate aceste concluzii au fost transformate într-o fanzină.
În încheiere, un potențial departament de umbrologie și umbrologii săi ar putea constitui, din perspectiva autorului, o ecologie a sprijinului* care să însoțească implementarea prototipurilor de umbrare ale municipalității din Barcelona, atrăgând atenția asupra existenței diferitelor teritorii din oraș și a inegalităților dintre ele și deschizând discuția despre cum putem trăi cu toții în ecologii urbane mai umbroase – cu alte cuvinte, să ajute la integrarea dimensiunii sociale din faza de proiect, ori nu tratarea ei ca încă o problemă tehnică, de rezolvat după realizare. ____________
* Ecologii ale grijii (ecologies of care) și ecologii ale sprijinului (ecologies of support) sunt noțiuni folosite de autorii care au prezentat în acest panel (Către o grijă atmosferică: anularea violenței ecologice, experimentarea cu ecologii ale sprijinului) pentru a descrie multitudinea de reacții și soluții individuale sau colective (inclusiv alături de alte specii) la schimbările atmosferice determinate de încălzirea globală și alte fenomene asociate schimbărilor climatice tocmai pentru a sublinia interdependența și practicile care apar sau sunt redescoperite pentru a ne recalibra relația cu mediul înconjurător.
The Open University of Catalonia’s CareNet research group is pleased to invite you to «Contested Futures: Unsettling ageing, ecological, and digital transitions», an interdisciplinary symposium about the role of futures in research on ageing, climate crisis, and digitalisation.
On the 31st of March, we invited international STS scholars to theorise and empirically analyse the imaginaries, practices and narratives of the future in these three areas.
Helen Manchester (University of Bristol, UK),
Judith Igelsböck (Open University of Catalonia, Spain),
Uriel Fogué (Universidad Politécnica de Madrid, Spain),
Alex Wilkie (Goldsmiths, University of London, UK).
On the 1st of April, we will have a hands-on and participatory workshop on future methods. This workshop is designed to foster a collaborative and speculative exploration of methods, practices and ideas on how to analyse, perform, reimagine and produce futures. Participants of this workshop are the invited international speakers and UOC scholars working on future studies.
What is this workshop about?
Ageing, climate crisis, and digitalisation are three domains deeply shaped by imaginaries, narratives, and prospective practices in which the futures of modern societies are constantly negotiated and contested.
Across these research fields, we observe a recurring invocation of potential futures – futures that have not yet materialised and remain uncertain but still are already shaping the present. These futures often appear in dystopian terms, as threats and risks: ageing, framed as a “demographic bomb” or “grey tsunami” that will overwhelm healthcare and social systems; a world becoming increasingly uninhabitable and unequal due to global warming and extreme weather; and the strangeness of artificial intelligence, as the boundaries between truth and falsehood, knowledge and ignorance, get blurred.
Public policy frames these futures as “challenges”, threats that are also presented as opportunities. They imply an obligation to transform the present in preparation for the future. Anticipating these futures acts as a call to action in the present, shaping life in advance and directing it toward specific horizons. For this reason, these “challenges” are often linked to various transitions –demographic, eco-social and digital– that require the continuous production of new knowledge and innovations.
To mitigate the so-called “demographic bomb”, policies on healthy ageing, ageing biomedicine, and gerontechnology seek to build a future in which people live longer without falling ill, maintain their independence, and defy the effects of ageing. To reconcile the climate crisis with capitalist progress, new technological solutions are emerging: space colonisation, geoengineering, urban adaptation, sustainable infrastructures, green energy. Responding to the risk of losing the ability to distinguish between truth and falsehood, between knowing and not knowing, new initiatives are being developed to promote responsible, ethical and inclusive artificial intelligence.
All of this shows how the future, far from being settled, is an object of contestation. We are concerned with how futures are not only imagined, anticipated, and enacted, but also cancelled, ignored, destroyed, and even colonised.
A space for reflection and practice
In this workshop, we invite scholars working in these three areas to explore questions such as:
What futures guide research on ageing, climate change, and digitisation?
To whom do these futures belong?
Who is empowered to imagine, to narrate, and to generate future-oriented practices-and who is not?
Which futures prevail? Which are silenced?
In what ways are futures being brought into the present and presents brought into the future? By what means, by what practices, by what methods?
What are the effects of power that their anticipation generates, and on whom?
We do not wish to approach these questions solely through theoretical reflection or through the empirical analysis of practices and narratives of the future — although both of these remain essential. Rather, we seek to foster an exchange of practices, methods, and techniques that enable us to think, analyse, transform, reimagine, and reconstruct futures. Thus, this is an invitation to explore the potential of participatory methods, speculative design, arts-based methodologies (visual, performative, etc.), and game-based approaches, among others. We want to create a space not only for analysing futures, but also for experimenting with and constructing new ways of imagining and inhabiting futures.
Schedule
Day 1 – Monday, March 31st
10:00 – 10:30h – Welcome and introduction
10:30 – 11:45h – Session 1
“Communities at the Margins: temporalities and sociodigital futures-in-the-making”
This presentation draws on our experiences co-producing Sociodigital futures (SDF) research with older adults living at the margins in the UK. We adopt a feminist technoscience approach to how SDF are claimed, imagined and acted upon, working with principles of design justice (Constanza-Chock, 2020) and anticipatory orientated design approaches (Korsmeyer, Light and Grocott, 2022).
We have found that the concept of SDF can be at best, intriguing and difficult to grasp; and at worst, alienating and insensitive. Its ‘digital’ component seems to dictate closed-down futures and fear and overwhelm seem to be dominant affective responses. In parallel, the emphasis on ‘futures’ is often perceived as disregarding present, immediate concerns such as the cost-of-living crisis and austerity politics (Brannen and O’Connell, 2022).
Given this we are developing our anticipatory design practices that start from what matters to older adults living at the margins and their lived, felt, embodied encounters with sociodigital infrastructures in the complex, thick present (Haraway, 2016).
Discussant:Blanca Callén (CareNet, Universitat Autónoma de Barcelona)
“A Twin Future: Explorations on Interactive Storytelling “
Digital twins are presently advertised as intelligent and dynamic replicas that are taking digital representation onto the next level. Digital twins can be deployed to monitor and “optimize” processes in a broad range of application areas such as disaster management, health care, or urban development.
Promoters of this emerging technology capitalize on our fascination with twins and the cliché that twinship “represents the ideal form of attachment” (de Bres 2024) and introduce the digital twin as a loyal companion that is intuitively and benevolently supporting the well-being of its ‘real-world’ equivalent. Potentially more problematic facets of digital representation, such as matters of ownership, artificial (in)justice, transparency or (ir)reversibility get out of sight.
In the presentation, I will share my interdisciplinary and collaborative attempts at critically engaging with the creation of digital twin futures beyond utopia and dystopia. These processes could be inspired by (human) twin studies and twin fiction and the various twin kinds and ways of “twinning” and “un-twinning” (Viney 2021) that have been described and lived, devicing the twin-metaphor and using interactive storytelling to open up space for thinking about the future of digital representation.
Discussant:Daniel López (CareNet, Universitat Oberta de Catalunya)
Assuming the ecological performativity of architecture entails understanding constructive and spatial processes as complex frameworks where commitments of different kinds are established. Based on a series of experiences developed over the last few years, this lecture seeks to think of architectural projects as ecological contracts and their constructive details as ecological portals that materially assemble more-than-human pasts, presents and futures.
Discussant:Tomás Criado (CareNet, Universitat Oberta de Catalunya)
“Energy Probes: Speculative Co-Design with More-than-Human Communities”
This presentation explores how inventive and practice-based design methods, combined with Science and Technology Studies, have been deployed to understand and intervene in the practices, hopes and futures of UK-based energy communities engaged in energy transitions. In so doing, I explore how such interdisciplinary methods shape collective engagement with futures, social data production, and nonhuman involvement. Drawing on UK-based fieldwork and co-design, it considers how more-than-human Engagement Workshops, idiotic Energy Probes, and visual Energy Workbooks challenge social science assumptions about method, energy demand reduction, more-than-human participation and data collection. Rather than impartial data elicitation tools, these speculative techniques act as generative and possibilistic methods, aimed at eliciting data on aesthetic and material energy practices, community composition and energy futures. Positioned within debates on futures and inventive methods, this research rethinks engagement and agency in the context of socioecological crises.
Discussant: Israel Rodríguez (CareNet, Universitat Oberta de Catalunya)
13:15 – 13:45h – Final discussion
Day 2 – Tuesday, April 1st
The aim of the second-day workshop is to enable academic exchanges and mutual learning on futuring methods among UOC research groups and invited speakers. This dynamic approach allows researchers to learn from each other and adapt best practices to their own projects, fostering an environment of continuous collaboration and growth. Participants will showcase various futuring methods, engage in the collaborative design of specific methods, and discuss their relevance for the social sciences and humanities.
10:00 – 10:30h – Welcome and presentation
10:30 – 12:00h – Futuring methods showcase
Helen Manchester (Bristol University)
Alex Wilkie (Goldsmiths College, University of London)
¿Qué capacidad tienen las comunidades para gestionar sus recursos, enfrentar la crisis ecológica e imaginar alternativas futuras? ¿Qué formas de reconsiderar las relaciones con el ambiente, la naturaleza y otros seres podemos encontrar? ¿Qué rol pueden jugar el arte contemporáneo y los procesos de participación pública para vislumbrar y movilizar deseos hacia la transformación social
Agenciamientos ecológicos reúne ensayos, experiencias y propuestas para rearticular la relaciones entre comunidades, territorios y futuros viables a través de procesos artísticos. Busca reconocer, en diferentes territorios y geografías, prácticas, léxicos y discursos que ponen de manifiesto la agencia de las comunidades en procesos de autogobierno, poner en cuestión las visiones heredadas en la concepción de lo que nos rodea y la capacidad del arte contemporáneo y la participación comunitaria para catalizar nuevos relatos y narrativas con los que enfrentar la crisis de imaginación ante un futuro climático incierto.
Con textos de Elisa Aaltola, Christian Alonso, Natalia Balseiro, Graham Bell Tornado, Marisol de la Cadena, Concomitentes, Katalin Erdődi, Alfredo Escapa, Brais Estévez Vilariño, Llorián García Flórez, Yayo Herrero, Michael Marder, Tomás Sánchez Criado, Antje Schiffers y Fran Quiroga
Gracias a su amable invitación a colaborar en la propuesta, Brais Estévez Vilariño y yo participamos del volumen con el siguiente capítulo:
La crisis de las crisálidas. Reactivar la política en el fin del mundo
Hace ya más de diez años, la inestabilidad, la falta de horizonte, la ruptura de sentido o, dicho de otro modo, la falta de suelo o su desahucio precipitó intentos y tentativas generativas de salir al encuentro del otro. Esa fuga permitió elaborar en común lo que nos pasaba con relación a la crisis que bloqueaba nuestras vidas desde 2008. Sin embargo, hoy, esa falta de suelo común nos sitúa en un vacío del que nos defendemos desde el yo, a donde parecemos habernos desterrado. Entre los impasses de la época y la desorientación generalizada ante un mundo que nos desafía con un sinfín de amenazas y horizontes apocalípticos, se extienden el malestar y la angustia. La angustia es un afecto que pasa por el cuerpo, pero quizá convenga pensarlo como señal de un momento inquietante. Aunque muchas veces no resulte sencillo discernir el origen de la angustia, en este texto queremos tantear una genealogía posible del malestar de la época y sus efectos políticos paralizantes. Para ello, provocaremos un encuentro entre la teoría psicoanalítica y el pensamiento ecológico de Bruno Latour e Isabelle Stengers.
Gracias a la amable invitación de Rubén Gómez Soriano estaré el próximo 27 de febrero presentando en el seminario del Institut d’Història de la Ciència de la UAB, donde hablaré de uno de los capítulos de mi proyecto de libro An Uncommon City.
Técnicos sensibles: La construcción de la accesibilidad como infraestructura pública en Barcelona
Tomás Criado (investigador RyC, CareNet-IN3, UOC) Presentat per Rubén Gómez (professor lector UAB i membre iHC)
En esta presentación quisiera presentar un relato genealógico, a caballo entre la antropología y la historia de la ciencia, de las luchas y la inventiva epistémica y política que emergieron del encuentro entre activistas y técnicos de la administración que tuvo lugar en un singular entorno institucional: el Instituto Municipal de Personas con Discapacidad (IMPD) del Ajuntament de Barcelona, principal institución municipal dedicada a la participación de las personas con discapacidad desde los años 1980 en la elaboración de versiones de leyes, normativas e infraestructuras de accesibilidad urbana y cultural. Quisiera poner el foco en las prácticas de los profesionales resultantes de ese encuentro, a los que denomino “técnicos sensibles”, por la centralidad que tiene en sus tareas diversas formas de “sensibilizar” a ciudadanos y otros profesionales, privados y de la administración en diferentes procesos en los que se construye la accesibilidad como una forma de infraestructura pública. Una tarea crucial para activar – en el lenguaje de la filósofa de la ciencia Isabelle Stengers – otras formas urbanismo posible desde la diversidad corporal. Una actividad frágil y falible, no exenta de trabas y dificultades en un entorno altamente tecnocrático.
Gracias a la amable invitación de Brais Estévez Vilariño, participaré del seminario de Futuros Urbanos 24-25 de la Facultad de Geografía e Historia de la Universidad de Santiago de Compostela, “un espacio de encuentro para compartir indagaciones en curso e imaginar futuros deseables.”
El próximo 21 de noviembre a las 13:30 CET (online en Teams, acceso libre y gratuito), estaré presentando Prototipos para un Departamento de Umbrología: El calor como un asunto que pensar con las manos, sobre mis recientes indagaciones acompañando un proceso de prototipado de infraestructuras de sombreado público para mitigar el calor en la ciudad de Barcelona, especulando con la posible creación de un Departamento de Umbrología por venir.
